Când vine vorba de rochia de mireasă, oricât de mult timp (şi mulţi bani) eşti dispusă să investeşti pentru alegerea, respectiv achiziţionarea ei, o faci conştientă fiind că o vei purta o singură dată. Ar fi destul de dificil, dacă nu chiar imposibil, să încerci să transformi rochia de mireasă într-o rochie de ocazie. Poţi, bineînţeles, să urmezi noul trend „Trash the dress”, care îţi propune, aşa cum spune şi traducerea, să îţi distrugi rochia de mireasa.

Această modă, care a aparut in Las Vegas, este in mare voga, ce-i drept, 10 ani mai tarziu si in Romania. Trash the dress a aparut ca fenomen dintr-o greseala, cand un fotograf de nunti a distrus pur si simplu tot filmul facut la nunta si a incercat sa se revanseze cumva fata de miri. A fost de fapt inca un esec pentru ca s-a ales praful de rochia miresei. Astăzi, miresele pun praf singure pe rochie, acţiunea realizază cu scopul de a fi surprinsă de aparatul foto.

Dacă însă nu te încântă această idee, dar nici nu vrei să păstrezi rochia toată viaţa, într-o cutie ascunsă undeva în casă, ca amintire pentru nepoţii tăi, poţi alege o rochie de mireasă de închiriat.

Principalul beneficiu este, bineinţeles, faptul că plăteşti mult mai puţin pentru o rochie superbă. În condiţiile în care o rochie de mireasă decentă costă cel puţin 1500-2000 de lei, faptul că o poţi închiria cu doar 500, reprezintă un atu clar. De asemenea, util este că o poţi închiria de la saloane specializate în acest lucru (găseşti o sumedenie la o simplă căutare pe Google), dar şi pe forumurile dedicate mireselor. A doua variantă e un pic mai riscantă, însă, atâta timp cât o inspectezi şi probezi cu atenţie înainte de marele eveniment, nu ai de ce să-ţi faci griji.

Desigur, dacă ai o piele sensibilă (predispusă la o eventuală reacţie alergică) sau pur şi simplu ideea de a purta haine second-hand te îngrozeşte, nu ar trebui să iei în considerare această opţiune. Un alt motiv pentru care nu ar trebui să alegi varianta asta este faptul că pierzi momentul acela special în care străbaţi magazinele de profil şi probezi rochiile frumos aşezate în vitrine, până când o găseşti pe care pare să strige: am fost creată ca să vin la nunta ta, în timp ce mama ta plânge de fiecare dată când te vede în rochia cu pricina. De asemenea, dacă ești genul de femeie care păstrează lucrurile cu încărcătură sentimentală în cutiuțe frumoase, la care te întorci mereu cu drag, doar ca să le admiri, n-ai de ce să apelezi la asta.

foto: www.rentadressandtux.com