Șamponul uscat există, de fapt, de foarte mult timp, dar recent se bucură de o popularitate în creștere, asta pentru că mulți experți în frumusețe recomandă să ne spălăm pe cap mai rar, pentru a păstra părul mai sănătos. Șamponul uscat poate fi folosit între spălări, dacă vrei ca părul tău să arate tot timpul impecabil. De exemplu, dacă ai o întâlnire urgentă și nu ai timp să faci baie pe cap, poți folosi șamponul uscat și problema s-a rezolvat. Apoi, dacă ești cu cortul și simți nevoia imperioasă de a face baie pe cap nu este, aparent, nicio soluție. Ei bine, tot pentru asta există șamponul uscat.

sampon uscat

Deci ce este, mai exact, șamponul uscat? În esență, șamponul uscat este exact asta: o substanță uscată care îți curăță părul fără să ai nevoie să folosești apa. Șamponul uscat funcționează astfel: îți absoarbe uleiul de pe scap și din păr, făcându-l să arate abia spălat și fresh din nou. Ingredientele dintr-un tub de șampon uscat sunt, de obicei, un amestec de aerosoli, solvenți, agenți de absobție, agenți de hidratare și parfumuri.

Mare atenție însă. Șamponul uscat nu este creat pentru a lua locul spălatului pe cap cu apă, dar este destinat pentru a lungi perioadele de timp dintre două spălări și pentru a-ți păstra părul mai mult timp într-o stare bună, ori pentru a te ajuta în situații urgente.

Șamponul uscat vine, în mod normal, într-una dintre următoarele trei forme: o pudră, un lichid care izvorăște dintr-un dispozitiv sau un spray cu aerosol. Indiferent ce formă de șampon uscat alegi, este important să alegi una care să fie potrivită cu ce culoare are părul tău – asta pentru că unele persoane se plâng că șamponul uscat poate lăsa urme albe.

Poți să-ți iei șampon uscat marca Sephora. Șamponul are 75 ml și costă 25 de lei. Un alt șampon uscat bun este cel marca Batiste. Aceste șampon are 200 ml și costă 60 de lei.

Poți alege și alternative naturale pentru șamponul uscat, astfel poți să-ți faci șampon uscat acasă, din ingrediente naturale. Această alternativă la șampoanele pe care le găsești în comerț este foarte bună, deoarece produsele din comerț conțin multe chimicale care-ți pot afecta părul. În plus, o altă soluție este să cumperi șampoane bio, care sunt făcute integral din ingrediente naturale. Dezvantajul acestor produse este că sunt foarte scumpe.

CUM SĂ-ȚI FACI ȘAMPON USCAT ACASĂ:

Șampon uscat din făină de ovăz și bicarbonat de sodiu

Pentru această rețetă de sampon uscat ai nevoie de: 2 linguri făina de ovăz și 2 linguri bicarbonat de sodiu

Mod de preparare: Amestecă ingredientele.

Cum să aplici șamponul uscat: Presară samponul uscat pe scalp. Masează ușor pielea capului, pentru a ajuta pudra să absoarbă mai usor grăsimile și impuritățile. Dacă părul este gras, aplică și pe lungimea firelor, presară șampon uscat și în zonele cu probleme, lasă-l să acționeze câteva minute, apoi periază părul conștiincios, pentru a îndeparta pudra.

Efectele șamponului uscat: Părul tău va căpăta un aspect senzațional, ca și cum tocmai a fost spălat. În plus, va avea un volum de invidiat și va fi ușor de coafat.

Șampon uscat cu amidon și vodca

Pentru un șampon uscat cu amidon și vodcă ai nevoie de ingredientele următoare:

– o ceașca apă

– 1 lingură amidon

– 2 linguri vodcă

– câteva picături de ulei esențial, aromat ( acest ingredient este opțional, rămâne la latitudinea ta)

Mod de preparare: Amestecă ingredientele într-un recipient cu pulverizator.

Cum să aplici șamponul uscat: Când ai nevoie să-ți împrospătezi părul și nu ai timp să faci baie pe cap, pulverizează șamponul și lasă-l să se usuce, apoi coafează-l ca de obicei.

Sampon uscat pentru păr deschis la culoare

Ingrediente:

  • amidon de porumb- 2 linguri;
  • bicarbonat de sodiu- 2 linguri;
  • talc sau pudra cosmetica (facultativ)- 1 lingurita;
  • ulei esential de lamaie (la alegere)- 5 picaturi.

Mod de preparare: Se amestecă toate ingredientele împreună.

Sampon uscat pentru păr închis la culoare

Ingrediente:

  • amidon de orez- 1 lingura;
  • cacao amara neindulcita- 2 linguri;
  • scortisoara- 1/2 lingurita;
  • ulei esential la alegere (facultativ)- 5picaturi.

Mod de preparare: Se amestecă toate ingredientele împreună.

Modul de utilizare este destul de simplu: se aplica puțin produs la rădăcina firelor de par, se masează cu degetele scalpul și se lasă câteva minute să acționeze. Se piaptănă părul foarte bine. Dacă ai părul creț și nu poți să te pieptăni, folosește un uscător de păr – cel mai bine ar fi să folosești un difuzor, pentru a îndepărta pudra din păr.

De câte ori este bine să ne spălăm pe cap, într-o săptămână

Multe femei se întreabă de câte ori este bine să ne spălăm pe cap, într-o săptămână. Și pe bună dreptate există această dilemă, deoarece nici cercetătorii dermatologi nu au ajuns la un consens cu privire la această întrebare.

Sunt unii dermatologi care ne sfătuiesc să ne spălăm rar pe cap, în ultima perioadă din ce în ce mai mulți. Argumentele folosite de aceștia sunt că părul trebuie spălat cel mult o dată pe săptămână, asta pentru că  șampoanele îndepărtează sebumul de la suprafața pielii, iar reacția pielii este de a produce și mai mult sebum.

Ei bine, aceasta este doar o părere. Însă alți experți ne spun că părul ar trebui spălat o data la două trei zile. Argumentele folosite de ei sunt acelea că, dacă ne spălăm des părul, nu lăsăm sebumul să se acumuleze în pori. În această manieră, prevenim posibile afecțiuni ale scalpului care ar fi cauzate de excesul de sebum. Bolile scalpului cauzate de excesul de sebum sunt: acnee, dermatită seboreică și multe altele.

Deși, după cum observăm, părerile dermatologilor sunt împărțite, totuși nu mai vedem un anumit sfat pe care tot îl vedeam în revistele de modă și care era cât se poate de greșit: să ne șamponăm zilnic. Medicii dermatologi s-au pus de acord asupra acestui aspect: șamponarea zilnică nu este necesară. Asta pentru că, la fel ca și în cazul pielii, uleiurile naturale din păr sunt importante pentru menținerea sănătății acestuia. Știți că nu este recomandat să ne spălăm cu săpun de față, deoarece săpunul îndepărtează uleiurile și, deși aparent fața pare mai curată, în curând vor apărea coșuri. Efectul va fi că, dacă aceste uleiuri sunt îndepărtate în mod constant, organismul va crește producția lor pentru a compensa cantitatea de ulei îndepărtată. Astfel, acest lucru duce la un cerc vicios: ne spălăm des pe cap pentru a îndeparta uleiurile naturale din păr, dar în realitate nivelul acestora va crește.

Trebuie să vă spălați pe cap, în primul rând, așa cum simțiți voi, în funcție de câtă nevoie are părul vostru de curățare. De exemplu, spălarea depinde și de tipul de păr pe care îl aveți sau de acțiunea produselor pe care le aplicați pe păr zi de zi.

Dacă ai părul gras, poți să îl speli zilnic. Dar mai bine ar fi să eviți asta, să-l speli o dată la două zile, pentru a nu fi dependentă de șampon. Dacă ai părul uscat, spălatul zilnic nu va face decât să îl usuce mai tare. Dacă aplicați produse de styling zilnic, este normal că va trebui să vă spălați mai des pe cap. Iarăși, dacă faceți sport, mergeți zilnic la sală, spălarea de mai multe ori  pe cap pe săptămână este necesară.

Așa că, atunci când vrei să ai părul într-o formă excelentă, dar nu vrei să-l speli, cea mai la îndemână soluție este folosirea șamponului uscat!