Shopping-ul inteligent. Cum ne pregătim pentru o sesiune serioasă de cumpărături

Dacă ai de gând să ieşi la cumpărături pentru ceva mai mult decât o bluză sau o pereche de pantofi, este absolut necesar un plan de atac. Asta ca să nu pierzi mult timp în cabina de probă şi ca să nu ajungi acasă cu haine pe care le ai în garderobă, într-un model mai mult sau mai puţin similar, ca să nu te laşi păcălită de reduceri şi, în esenţă, ca să nu te trezeşti că rochia care stătea aşa de bine pe tine în oglinda magazinului îţi scoate în evidenţă coapsele de care nu eşti prea mulţumită. Trebuie să ai astfel clar în minte conţinutul dulapului de acasă, lucrurile de care ai nevoie mai întâi şi să fii conştientă dacă ai anumite obsesii în care ai investit deja prea mult (după ce mi-am conştientizat obsesia cu genţile şi dungile, am analizat de două ori lucrurile de care mă declaram îndrăgostită în magazin şi n-am mai plâns în pumni lângă dulap după). Ce îţi aduce planul de atac: mai puţini bani cheltuiţi şi haine cu o valoare mai mare, pentru că au fost achiziţionate inteligent. Hai să vedem paşii de bază ai planului, pe care eşti liberă să ţi-l personalizezi indiviadul.

Nu-ți fie frică să cumperi același model de bluză sau rochie de mai multe ori. Dacă modelul cu pricina te prinde, n-ai de ce să pui problema altfel.

Totodată, nu-ți lăsa mintea păcălită de reduceri. Chiar dacă vezi un articol de îmbrăcăminte la un preț pe care bănuiești că n-o să-l mai prinzi curând, cumpără-l doar dacă îți place cu adevărat și dacă vine bine pe tine. Toate avem în dulap blugii ăia la ofertă pe care i-am luat -pentru când o să slăbesc cinci kilograme.

Nici nu te feri de curelele largi. Îți scot în evidență talia și salvează ținutele plictisitoare.

O eșarfa nu e în plus niciodată. E accesoriul suprem care poate fi purtat în nenumărate moduri. La un nod nou, și eșarfa-i nouă.

Ai grijă: înainte să cumperi haine de culoare albă, verifică-le într-o lumină puternică: majoritatea sunt mai transparent decât par.

Aerisește-ți dulapul. Aruncă toate hainele pe care nu le-ai mai purtat de un an de zile: n-o să le porți nici peste un an și n-are rost să le ții pe restul înghesuite.

Recomandat ar fi să nu faci compromisuri în alegerea sutienului. Trebuie să se simtă perfect pe piele, să fie comod și să simți că ai cei mai mișto sâni din lume cu el pe tine.

Investește în accesorii: și hainele mai puțin impresionante pot fi revitalizate de o eșarfă simpatică ori o pereche de cercei potriviți. Așa că nu te axa doar pe dulap când îți planifici cheltuielile.

Sexy înseamnă și să știi cum să arăți ce arăți. Cu alte cuvinte, sfatul pe care l-a dat stylista Angelinei Jolie rămâne valabil. Și anume: Atunci când alegi din dulap ținuta pe care ai de gând s-o porți, alege doar o parte a corpului pe care să o arăți. Dacă îți iei o rochie cu decolteu, nu-ți dezgoli și picioarele. Dacă-ți dezvelești picioarele, ține partea de sus acoperită.

Înainte să pleci la cumpărături, nu lua pe tine o rochie sau vreun obiect vestimentar greu de dat jos. Dacă o să pierzi mult timp cu fermoarul complicat al rochiei de pe tine sau dacă îmbraci o bluză strâmtă care îți ciufulește părul de fiecare dată când o dai jos, o să-ți cam pierzi răbdarea curând. Cel mai simplu: un tricou, pantofi fără şireturi şi, în loc de pantaloni, îmbracă o fustă. Dacă e frig afară, optează pentru un pulover în loc de jerseu cu nasturi.

Totodată, nu purta o bustieră dacă nu eşti genul care poartă bustieră în mod frecvent. Ai grijă să iei pe tine sutienul tău preferat, ca să îţi dai seama cum ar arăta bluza sau rochia pe care vrei să o cumperi atunci când o porţi cu sutienul-minune.

Foloseşte un deodorant care nu lasă urme şi machiază-te când mai puţin posibil. N-ar fi prea frumos să murdăreşti toate hainele pe care le iei cu tine în cabină de rimel sau ruj şi nici să ieşi pierzi timpul după corectând machiajul.

Nu purta bijuterii sau, dacă porţi, poartă cât mai puţine posibil. Colierele şi cerceii mari o să-ţi cam stea în cale atunci când probezi tricouri, bluze sau rochiţe.

Cel mai important: priveşte-te în oglinda din cabina de probă a magazinului înainte să încerci produsul pe care te gândeşti să-l cumperi, în hainele pe care le porţi deja pe tine. Aşa verifici dacă cumva te vezi frumoasă în lumina de acolo sau dacă oglinzile îţi alungesc reflecţia şi te fac cumva să pari mai slabă decât te vezi în oglinda de acasă- un truc vechi de-al magazinelor de peste tot, ca să te convingă să achiziţionezi produsul.

Şi gata! Spor la cumpărături!

foto: mirror.co.uk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2018 © Fashion365.ro with love