Iată cumpărăturile ideale: le faci şi ştii că, pentru că le faci, ajuţi persoanele nevoiaşe. Ce-i drept, când ieşim la cumpărături şi noi suntem nevoiaşe- nevoiaşe de rochii frumoase şi pantofi fermecători, însă, serios vorbind, cumpărăturile pe care le faci weekendul ăsta pot avea un scop nobil. Şi având în vedere că le faci într-un târg, e posibil să economiseşti şi mai mulţi bani decât în mall.

Aşa că, ănainte de a pleca în mult visata vacanță de vară, toate femeile au nevoie de o sesiune de cumpărături și ultime pregătiri. Merci Charity Boutique, singura ceainărie caritabilă din România, dă întâlnire tuturor doamnelor și domnișoarelor în zilele de 5 iulie (între orele 16.00-00.00) și 6 iulie (10.00-15.00), la Night & Day Garage Sale, ocazia perfectă pentru o sesiune de cumpărături în stil parisian, înainte de vacanță.

Astfel, toți cei cei care vor avea drum, în week-end, pe str. Smârdan nr. 13, pot vizita spațiul cald și primitor al ceainăriei care va găzdui expozanți din cei mai diverși și obiecte la prețuri mici: haine, cărți, antichități, bijuterii și chiar dulciuri făcute în casă.
Evenimentul este la cea de a treia ediție și ultima în scopul caritabil de a strânge fonduri pentru achiziționarea a 5 cutii (100 pastile) FORTECORTIN, tratament obligatoriu în curele de tratare a cancerului. Medicamentul nu este disponibil la noi în țară, iar prețul este prea ridicat (100 euro/cutie) pentru ca cei 15 copii identificați de reprezentații Merci Charity Boutique să și-l poată permite.

Inițiativa Merci Charity Boutique a venit în sprijinul ajutorării acestor cazuri sociale, dar și ca moment potrivit pentru toți cei care nu au puțin timp la dispoziție și își doresc să poată face cumpărături și pe parcursul nopții.  Participă și tu la Night & Day Garage Sale, târgul verii cu shopping pe timp de noapte, în scop caritabil!

Dacă te-am convins, ştii unde ne întâlnim sâmbăta aceasta.