Probabil că ai constat deja că tenul tenul îţi este, uneori, mai trandafiriu, că pielea pare mai hidratată şi mai dornică, parcă, să absoarbă substanţele nutritive din cremele sau măştile pentru faţă, bogate în vitamine.

Este un semn categoric că te afli în faza în care luna este în creştere, o perioadă a regenerării, a asimiliării şi acumulărilor.

Tot ce îi oferi pielii tale în aceste zile acţionează mai intens. Este, aşadar, momentul ideal pentru masaje cu uleiuri aromate, al împachetărilor, al băilor cu aburi şi al cataplasmelor calmante.

Pe scurt, nu rata prilejul de a îţi răsfăţa pielea acum, cu tot ceea ce o hrăneşte, o regenerează şi o linişteşte.

Când luna este plină,  puterea ei atinge apogeul. Pielea ta se află într-o stare de asimilare perfectă, iar efectul plantelor medicinale sau al băilor cu adaos de lapte,  creme ori uleiuri parfumate este optim.

Faza lunii în descreştere este una propice pentru a reduce excesul de apă din ţesuturi şi pentru a elimina toxinele, astfel încât toate procedurile de curăţire şi drenaj (tratamentul anticelulitic, drenajul limfatic, talasoterapia, masajul prin periaj) au acum o eficienţă sporită.

Efectul acestei faze se face simţit în cazul epilării sau al pensării, prin înlăturarea parţială sau chiar anularea senzaţiei dureroase atât de neplăcute. În plus, în zonele sensibile (zona inghinală) pielea nu se mai umflă, nu se mai înrăşeşte şi nu se mai formează cicatrice. Punctele negre se scot, şi ele, mai uşor, iar măştile aplicate pe faţă, gât şi decolteu au un efect astringent şi purifiant.

Momentul culminant al eliminării toxinelor este atins când luna este nouă, perioada ideală pentru curăţirea în profunzime (masajul zonelor reflexe, băi de abur şi peeling).

Fiecare fază a lunii impune, deci, un program special de întreţinere şi îngrijire a pielii, o terapie de înfrumuseţare realizabilă fără prea mare efort, ci ţinând pasul, pur şi simplu, cu ritmul selenar. Efectul îl vei observa singură.: un ten frumos, curat şi catifelat.

Foto: pinterest.com