Fie că ne inspirăm din diverse bloguri sau site-uri de modă, fie că alegem să ne creem propriul stil cu care ne dorim să ieşim în evidenţă, moda street style este întotdeauna o sursă de inspiraţie. Cămăşi largi, rochii maxi, denim, te invităm să descoperi ce ţinute se poartă în secţiunea street style în momentul acesta.
Această ţinută compusă doar dintr-o piesă simplă, o cămaşă largă stil rochie, este foarte fresh pentru a fi purtată vara, iar felul cum este accesorizată o face foarte cool. Transformarea pieselor vestimentare simple se face de cele mai multe ori prin accesoriile potrivite: fie o pereche de ochelari coloraţi şi o poşetă la modă, fie prin brăţări sau lănţişoare deosebite şi o pereche de pantofi sau sandale foarte stylish. Acesta este un exemplu potrivit de ţinută pentru zilele caniculare şi este la fel de bine accesorizată: ochelari animal print, clutch auriu şi un set de brăţări simple, dar de foarte mare efect.

Cumva, această combinaţie de piese, în special jacheta, ne duce cu gândul la culoarea vedetă a colecţiei Dolce & Gabbana 2016: albastru majolica. Folosită în combinaţie cu denim ( jeanşii parţial rupţi) şi un top alb simplu alcătuiesc astfel un look plin de prospeţime şi cu o nuanţă de inspiraţie mediteraneană. Accesorizată la fel de simplu, cu o pereche de ochelari, conduc spre un aspect rafinat însoţit de o atitudine chic feerică.

Rochia maxi va rămâne întotdeauna una dintre piesele semnătură ale verii. Sunt o mulţime de modele de diferite materiale, culori şi forme şi pot fi accesorizate într-o mulţime de feluri. Cu siguranţă, aceeaşi rochie, accesorizată diferit, poate constitui cel puţin două look-uri complet distincte pentru mai multe zile. Acesta este un model simplu, alb, care iese în evidenţă prin accesoriile mari, pronunţate, dar în acelaşi timp delicate şi rafinate care par a fi ale unei zeiţe din Grecia Antică.

Mai jos este prezentat un alt model de rochie maxi, perfect pentru vară, la fel ca şi pentru plajă care iese în evidenţă prin simplitatea construcţiei sale: forma asimetrică regăsită în partea de sus conduc spre un look plin de rafinament şi prospeţime, făcându-te să pari o romantică incurabilă şi o visătoare în zilele pline de soare ale verii.

Candice Swanepoel este una dintre cele mai hot modele ale momentului şi o fashionistă convinsă fără doar şi poate. Cu un trup sculptat de zeiţă, aceasta îşi pune în evidenţă formele bine lucrate printr-o rochie neagră, mulată pe corp până la genunchi, cu spatele gol. Cu o pereche de pantofi stiletto şi una de ochelari, restul accesoriilor fiind foarte delicate, aceasta înfăţişează un look demn de podium şi cu siguranţă, unul foarte stylish pentru o apariţie street style.

În imaginea de mai jos, este prezentat un model de rochie maxi uluitor de frumos, încântător de elegant şi rafinat. Cu o culoare de roşu aprins, puternic, aceasta este ca o pată de culoare în cadrul suprins şi pentru trecători. Este ideal de purtat la o petrecere sau nuntă, cum de altfel accesoriile sunt de foarte bun gust şi foarte delicate.








































