Nu suntem chiar în Dubai, unde afară sunt 50 de grade și înăuntru sunt 15, dar probabil te-ai confruntat și tu cu următoarea problemă, în special vară: ieși în oraș sau te îndrepți spre birou și este caniculă. Mai ales dacă folosești transportul în comun, cred că acele minute pe care le petreci în autobuz sau tramvai, în drum spre serviciu sau spre un loc de întâlnire cu prietenii tăi, sunt cele mai chinuitoare momente din viața ta. Căldură sufocantă, uneori și mirosuri să le zicem… neplăcute. Trebuie să te îmbraci extrem de lejer, măcar să minimalizezi cât de puțin poți supliciu prin care treci.

Însă ajungi în birou sau într-un bar în care te întâlnești cu prietenii tăi și temperatura este una potrivită, ai zice la început. Dar poate că ai niște colege care urăsc căldura și dau aerul condiționat la o temperatură foarte mică. Și având în vedere faptul că te-ai îmbrăcat foarte subțire, îți va fi foarte frig. Cum poți să faci să eviți asta? Tot cu ajutorul vestimentației, bineînțeles!

Astăzi îți vom arăta câteva trucuri pentru a avea o ținută potrivită pe timp de vară, atunci când înăuntru este frig, iar afară este caniculă.

Poartă o rochiță maxi! Fiind vaporoasă, nu vei transpira cu ea atunci când vei ieși în caniculă, dar va fi o pătură pentru picioarele tale, atunci când este frig. Așa că vei avea o singură piesă vestimentară care are o utilitate de tipul 2 în 1. Unde mai pui că rochițele maxi sunt în tendințe în vara 2015 și vei găsi o mulțime de modele foarte frumoase în magazine. O afacere excelentă, nu-i așa? În plus, rochițele maxi sunt foarte ușor de purtat. Efectiv îți tragi rochia pe tine, îți pui o pereche de balerini, sandale fără toc sau cu toc, o geantă fashion și poate un accesoriu wow, cum ar fi o pălărie interesantă, care să scoată ținuta din anonimat și ești gata de plecare! Mai bine de atât nu se poate.

ROCHIA MAXI

Poartă un sacou sau un cardigan la tine. Aceasta este o altă soluție prin care poți să împaci și capra, și varza, cum ar spune o vorbă românească. Poartă o fustă, fie că e mini, midi sau maxi cu un tricou simplu sau cu un mesaj interesant, care să te reprezinte, inscripționat pe el, și aruncă un sacou sau un cardigan pe deasupra. Asortează ținuta cu o pereche de stilleto sau cu o pereche de sandale cu toc gros, vedete verii 2015 și ești gata de plecare, fie că te duci la serviciu sau în oraș. Partea bună când faci astfel de combinații vara este că, dacă afară este foarte cald, poți să-ți dai sacou jos și să-l ții pe mână sau să-l bagi în geantă, dacă ai o geantă supradimensionată. Trebuie să ai grijă, însă, ca sacoul să nu se șifoneze. În astfel de situații, când vrei să-l bagi în geantă, îți recomandăm folosirea unui cardigan. Apoi, atunci când îți este frig la birou, tot ce trebuie să faci este să-ți pui sacoul sau cardiganul. O soluție simplă și eficientă pentru rezolvarea acestei probleme.

SACOU PENTRU VARA

Pulover vara? Nu, nu pot să fac asta! Ba bine că da! Nu contează dacă e vară sau iarnă, important este să te simți tu bine, atât din punct de vedere al aspectul, dar și confortabil, cu ținuta pe care o porți. Așa că adăugarea unui pulover peste o ținută de vară nu face decât să te ajute să scapi de frigul de la birou, dar și să-ți dea un plus de originalitate. Puloverul pe care ți-l recomandăm este, însă, unul subțire și supradimensionat, pentru că nu-ți spune acum să porți pulovere pe gât și să o dai dintr-o extremă în alta.

pulover vara

pereche de pantaloni de in purtați vara au același efect cu cel al rochiei supradimensionat. Sunt vaporoși și te apăra de caniculă atunci când ești afară, dar îți țin de cald când ești înăuntru. Unde mai pui că sunt și foarte cool iar acest material este la modă în vara 2015. O alegere și o combinație perfectă! Poartă acești pantaloni de in crem sau gri cu un tricou alb, simplu, tot vaporos, o pereche de sandale fără toc și o pălărie interesantă. Vei avea o ținută fashion, comodă, numai bună pentru zilele de vară când ai foarte multe de rezolvat și nu vrei să-ți bați prea mult timp capul cu ținuta.

pantaloni de in

Ți-am mai zis cât de mult ne plac cămășile de blugi și cât de fashion sunt, indiferent de sezon? Sigur ți-am mai zis și sigur ai și tu una în dulap, dacă ne-ai ascultat sfatul. Cămășile de blugi sunt extra-versatile, se potrivesc cu absolut orice din garderoba ta și sunt perfecte chiar și pe timp de vară.

CAMASA DE BLUGI

Poartă o astfel de cămașă cu o pereche de pantaloni scurți negri și vei avea proporția perfectă de acoperit/ descoperit pentru zilele în care afară este foarte cald, dar înăuntru este frig.