Dacă la 30 de ani încă mai poţi să scoţi fusta mini de piele din dulap, întrucât o să arăţi la fel de senzaţional în ea ca la 20 de ani- cu atitudinea (şi picioarele) potrivite, sunt câteva ţinute care nu ţi se mai potrivesc odată ce atingi vârsta de 40 de ani. Cel mai bine e să eviţi lucrurile din garderobă care îţi erau odată foarte dragi, ca pantalonii foarte scurţi (asta doar dacă nu ţi-ai păstrat picioarele într-o formă senzaţională, caz în care îţi recomandăm să nu-i mai dai jos niciodată), cizmele colorate de cowboy, rochiile şi fustele mini, dar şi cele prea lungi. Există însă trei ţinute în care o să arăţi senzaţional- mai senzaţional decât ai fi arătat la 20 de ani, pentru că, în ceea ce le priveşte, trebuie să fie asortate şi cu o încredere de sine care nu poate fi acumulată complet înainte.
Prima recomandare: Rochia a la anii 50
foto: redbookmag.com
Datorită popularităţii de care s-a bucurat serialul american Mad Men, la care ne uităm şi pentru subiect, dar, bineînţeles, şi pentru ţinutele afişate de personaje, aceste rochiţe tip retro au ajuns să fie peste tot. Cea mai bună calitate a lor e calitatea pe care o transferă corpului tău: îţi fac talia să pară foarte subţire şi, în plus, e destul de versatilă. Poart-o cu o eşarfă la birou şi înlocuieşte, după ce pleci de la serviciu, eşarfa cu un colier mare şi tocuri, pentru o ţinută ideală de ieşit în oraş. Poate fi purtată totodată şi iarna, cu un cadigan şi o pereche de leggins călduroasă.
A doua recomandare: Rochia tip teacă
foto: redbookmag.com
Croiala sofisticată a acestei rochii poate da un aer prea matur femeilor de 20 de ani, dar, odată ce ajungi la 40 de ani, reprezintă o opţiune ideală. Mai puţin pătrăţoasă decât o rochiţă de tip shift, merge perfect cu o curea lată de talie şi îţi dă un aer şi mai feminin. Şi, în plus, nu face cute, aşa că te poţi mişca în voie fără să îţi fie frică că trebuie să ţii cu tine în geantă un fier de călcat.
A treia recomandare: Costumul în două piese
foto: pinstripeandpearls.com
Pe lângă cele două rochii pe care ţi le-am recomandat, am include în listă şi ţinuta pe care nu ai cum să nu o adori şi pentru care ar trebui să fii nerăbdătoare să împlineşti 40 de ani. Costumul în două piese nu arată la nicio vârsta mai bine decât pe o femeie matură, care ştie ce vrea, care are o carieră înfloritoare- asta pentru că exprimă exact forţa feminină pe care ai acumulat-o până acum.
Main photo: hbo.com