Atunci când dormi, corpul tău este în continuare ocupat. Lucrează de zor în procese de reparare, reîntinerire și reenergizare. Atunci de ce să nu ne ajutăm organismul în cursul acestui proces? Dacă vei urmări aceste trucuri, te vei trezi mai frumoasă dimineața!

1. Îndepărtează ridurile

După ce te demachiezi și te dai cu cremă de noapte, folosește un ser anti-rid. Ori folosești o mască, pe care să o lași pe față în cursul nopții. Efectele benefice ale acestor măști au fost dovedite și sunt printre cele mai bune opțiuni de îngrijire a pielii în cursul nopții. Trebuie să aplici această mască regulat, pentru a te trezi frumoasă. Optează pentru o mască ce conține în compoziția ei extract de merișor, acest extract ajută la elasticitatea pielii și acid hialuronic pentru a-ți păstra pielea hidratată de-a lungul nopții.

2. Acordă atenție părului

Dacă ai părul lung, cu siguranță știi și tu cum este să te trezești cu părul ciufulit și în toate direcțiile. Oricât de frumos ți l-ai fi aranjat când te-ai culcat, când te trezești te sperii. Dacă ai părul creț, cu siguranță acest lucru și această imagine a ta în oglindă îți este și mai familiară. Pentru a putea preveni să te trezești cu părul ciufulit, soluția este simplă: schimbă-ți așternuturile de pat de bumbac cu așternuturi de pat din satin.

3. Buze hidratate

Nu trebuie să faci prea multe pentru a avea buzele hidratate – dă-te cu ulei de migdale înainte de culcare și-ți garantăm cu nu vei mai avea niciodată probleme cu uscatul buzelor. Poți să te dai și cu miere de albine pe buze, efectul este același. Un alt ulei foarte bun pentru buze este uleiul de cocos. În plus, atât uleiul de migdale, cât și uleiul de cocos pot fi folosite la gătit, fiind alternative mult mai sănătoase la uleiul de floarea soarelui.

4. Gene mai lungi

Probabil ai auzit și tu că există tot felul de seruri și soluții pentru creșterea genelor în comerț, însă acestea sunt foarte scumpe și conținut multe chimicale ce ar putea fi periculoase. Dacă vrei să le folosești, nu cred că este o problemă, întreabă totuși un dermatolog. Însă noi îți recomandăm o soluție naturală, eficientă și fără niciun efect advers. Unde mai pui că este ieftină și probabil îl ai și tu în bucătărie: uleiul de ricin. Dă-te cu acest ulei înainte de culcare, în fiecare seară. Efectele nu vor întârzia să apară, îți promitem.