Alexandru Maftei s-a mutat din România cu un an înainte de revoluţie în căutarea libertăţii şi a visului american. Nu a reuşit să ajungă în America la vremea respectivă şi s-a stabilit în Viena, unde a continuat moştenirea de familie – arta de a face pantofi la comandă, 100% manual.

masuratori pantofi

 

Alexandru a transformat în scurt timp numele său într-un brand pentru gentlemeni din întreaga lume.

Într-o societate care se confruntă cu grave probleme economice, conturarea identităţii prin haine scade, iar accentul nu mai cade pe detalii atât de mult ca în epocile de mult apuse.

Cu toate acestea, există un public select care îşi permite luxul accentuării identităţii prin intermediul hainelor „bespoke” – cele croite pe măsura şi personalitatea cumpărătorului. Tendinţa generală de a cumpăra produse în serie este respinsă de un român devenit unul dintre puţinii pantofari de talie mondială: Alexandru Maftei.

alexandru maftei

Alexandru deţine două magazine în Viena, unul în România, cinci reprezentanţe în Germania şi cel mai mare atelier de manufactură din Europa, iar brandul Maftei a fost inclus în „Enciclopedia completă a creatorilor de pantofi”, alături de alţi 25 de pantofari renumiţi. Iar calapoadele din depozitul de la Viena – numite printre specialişti „piciorul de lemn al clientului” – sunt ale unor politicieni sau oameni de afaceri renumiţi, printre care se zvoneşte că s-ar număra chiar Dmitri Medvedev sau Aleksandr Lukaşenko. Însă, majoritatea numelor sunt păstrate cu discreţie.

Alexandru Maftei a făcut ucenicia la cizmăria unchiului său de lângă Piatra Neamţ, alternativa fiind mersul cu oile. Nepotul său, Radu Morariu, povesteşte despre începuturile pantofilor Maftei, deveniţi produsul unui business de familie realizat în melanj cu experienţă austriacă. Brandul Maftei există de 16 ani, dar unchiul Maftei avea doar 14 ani când a pus mâna pe primul pantof, după alte două generaţii de cizmari care au existat în familie.

calapod pantofi

Caracterul ferm al tatălui, ofiţer în armată pe durata războiului, nu i-a lăsat prea multe opţiuni în privinţa propriului viitor, singura soluţie fiind ucenicia la cizmăria unchiului din localitatea Girov de lângă Piatra Neamţ. I-a plăcut atât de mult încât la 22 de ani a ajuns să conducă în regim de cooperativă o secţie cu 20 de oameni care „făceau de toate, de la curele de ceas până la pantofi şi genţi de piele, deoarece pe timpul acela se cerea multă producţie”, spune Morariu. Dar visul american şi dorinţa de liberate l-au determinat pe Maftei să plece din ţară.

talpa pantofi

Viena i-a adus întâlnirea care avea să îi schimbe viaţa: a avut o discuţie cu cel mai cunoscut pantofar din Europa, aflat la conducerea unuia dintre cele mai importante branduri de pantofi din lume, cu blazon vechi de peste 200 de ani – Joseph Scheer. În acest fel a avut şansa de a face ucenicie alături de urmaşul celui care a creat pantofi pentru însuşi împăratul Franz Josef.

După cinci ani de lucru cu Scheer, Alexandru a deschis propriului atelier în Viena. A preluat spaţiul de la un pantofar bătrân, după o serie de examene, deoarece „acolo lumea nu te crede pe cuvânt”, iar meseria de pantofar este considerată la fel de importantă ca a medicilor. A urmat o perioadă în care proprietarul iniţial al atelierului a stat alături de el pentru a-l ajuta să preia clienţii vechi, potrivit tradiţiei austriece, deoarece acolo „un cizmar trebuie să fie un nume, nu îşi pierde lumea timpul să intre în magazinele pe care nu le cunoaşte, trebuie să existe o istorie în spatele lor”, potrivit lui Morariu, notează businessmagazine.

maftei pantofi realizati manual

În acelaşi timp a deschis şi atelierul din Piatra Neamţ unde a angajat 50 de oameni – prieteni sau foşti angajaţi din vechea cooperativă.

De zece ani Lucian Maftei, fiul care a preluat pasiunea pentru pantofi, conduce şi el propriul atelier în Viena tot sub brandul Maftei, iar în Germania există cinci reprezentanţe unde tatăl şi fiul merg periodic pentru preluarea comenzilor.

În România, magazinul Maftei funcţionează de aproximativ cinci ani, iar Radu Morariu, nepotul lui Maftei se ocupă de preluarea comenzilor. Clienţi sunt foarte variaţi, de la  „oameni care deţin afaceri proprii şi până la cei care conduc ţara asta sau alte ţări”, care au posibilitatea să îşi cumpere pantofi Maftei, cu preţuri cuprinse între 700 şi 3.000 de euro. „Cea mai scumpă este pielea de aligator, pentru că rezistă foarte bine în timp şi este maleabilă.”, notează businessmagazine.

Există o gamă foarte variată de materiale: piele de pisică de mare, de anaconda, crocodil, struţ, picior de struţ, practic orice tip de piele. Toate sunt aduse de peste hotare, din ţări ca Franţa, Italia şi chiar America.

maftei schita

Maftei este o afacere de familie: „Nu putem să deschidem niciun magazin în lume în care să nu fie cineva dintre noi, care să ştie să ia comenzi, să ia măsuri”. Or, completează tot el, nu foarte mulţi oameni sunt dispuşi să înveţe o astfel de îndeletnicire. Potrivit lui Morariu, angajatul trebuie să se identifice cu brandul pe care îl reprezintă, iar când vine vorba de luat măsuri a ajuns expert, după un an de ucenicie alături de unchiul său: calapodul este „cel mai important, este bucata de lemn identică formei piciorului”, conform businessmagazine.

Sursa: businessmagazin.ro