Fosta menbră a grupului Spice Girl, Victoria Beckham, a avut  inaugurarea primului său magazin în care îşi expune creaţiile. Deşi acesta este un moment foarte important în viaţa oricărui fashion designer, ea a ratat deschiderea magazinului din Londra pentru a vorbi la Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Victoria Beckham a zburat la New York pentru a ţine un discursul pasionat cu privire la lupta împotriva HIV, raportează Mirror.co.uk.

Mamă a patru copii (Brooklyn – 15 ani, Romeo – 12 ani, Cruz – nouă ani, și Harper – trei ani), Victoria împreună cu soţul său, David, a urcat pe scenă şi a luat în primire sarcinile care revin din funcţia de Ambasador al Bunăvoinţei pentru Organizaţia Naţiunilor Unite. Distincţia i-a fost oferită Victoriei şi presupune o contribuţie la reducerea numărului de copii care se nasc infectaţi cu virusul HIV.

Ea a declarat: „Eu sunt mamă, sunt femeie şi vreau să ajut cât mai multe femei și mame pot. Bebeluşii nu trebuie să se nască cu HIV. „

Frumoasa brunetă şi-e exprimat entuziasmul şi pe Twitter: „În drum spre New York City pentru a sprijini programul dedicat HIV/SIDA al Organizaţiei Naţiunilor Unite”

Ca  femeie și  în calitatea de mamă vreau să fac o schimbare şi să sprijin viziunea programul dedicat HIV/SIDA al Organizaţiei Naţiunilor Unite .

A trebuit să împlinesc 40 de ani pentru a realiza că am o responsabilitate ca femeie, ca mamă, că am o voce pe care oamenii o vor asculta”, a spus fosta membra a trupei Spice Girls.

Victoria Beckham este femeie de afaceri, creatoare de modă, scriitoare, actriță și cântăreață de origine britanică. Victoria și-a câștigat popularitatea la sfârșitul anilor ’90, când s-a alăturat formației pop Spice Girls. După despărțirea de Spice Girls a urmat o carieră muzicală solo, în decursul căreia a lansat mai multe discuri single.

Pe parcursul ultimilor ani, Victoria a încercat să scape de de eticheta de cântăreaţă pop şi să se dedice mai mult familiei şi carierei de creator de modă. Victoria Beckham a avut succes cu cele două linii ale sale (Victoria şi Victoria Beckham), însă nu toată lumea din industria modei este pregatită să o primească cu braţele deschise.