Designerului Stephan Pelger a sărbătorit 10 ani de carieră în modă şi a organizat un eveniment inspirat de atelierului lui Andy Warhol. La petrecerea, care a avut loc în week end, la magazinul Cocor, au participat peste 450 de persoane.
Evenimentul, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la etajul patru al magazinului Cocor din Capitală, a fost bazat pe tema „The Factory” şi a fost inspirat de atelierul celebrului grafician, pictor, fotograf şi realizator de filme, Andy Warhol, informează un comunicat de presă remis de organizatori.
„Special pentru petrecerea aniversară am descoperit un spaţiu neconvenţional care a fost transformat într-o locaţie inedită de o echipă de peste 50 de oameni”, a explicat Stephan Pelger.
Pentru a obţine acel aer industrial, pereţii au fost acoperiţi cu un material argintiu, iar din tavan au fost coborâte burlane de aerisire. Cutii cu vopseluri fluorescente au fost plasate strategic lânga canapelele pregătite pentru invitaţi, iarecorul a fost completat de manechine din plastic, care aveau capul inserat în terminaţiile burlanelor de aerisire.
Pereţii au fost acoperiţi cu diverse tipuri de mozaic, un bar acoperit cu lavoare, precum şi scaune realizate din bazine de toaletă, care au adus o notă excentrică decorului.
Momentul culminant al serii a constat într-o defilare de modă semnată Stephan Pelger. Modelele au coborât de la etajul cinci al magazinului, printre luminile speciale care au pus evidenţă rochiile fluorescente şi bijuteriile create împreună cu Laura Rotileanu, coafurile extravagante realizate de Camelia Negrea si machiajul tipic anilor ’70 creat de Raluca Luca.
“Am ales 10 rochii, fiecare reprezentativă pentru un an de activitate de până acum. Le-am realizat dintr-un material special pentru a lumina pe întuneric”, a declarat designerul la eveniment.
Stephan Pelger este unul dintre designerii de top din România, având la activ în portofoliul său spectacole de modă la cinci ediţii ale Berlin Fashion Week şi la numeroase târguri de modă de la New York şi Paris, creaţiile lui fiind apreciate nu numai de vedete din România, dar şi de staruri de film şi de televiziune din Germania.
Printre vedetele care au luat parte la evenimentul aniversar s-au numarat Andreea Marin, Tuncay Ozturk, Ileana Badiu, Camelia Şucu, Andreea Raicu, Amalia Năstase, Andreea Bănică, Laura Cosoi, Alina Sorescu, Sophia, Ovidiu Buta, Dana Savuică, Giulia Nahmany, Dana Sota, Virgil Ianţu, Sore, Alexandra Ungureanu, Corina Bârlădeanu, Irina Mohora, Raluca Lăzăruţ, Cristina Cioran, Paula Chirilă, Laura Lazar, Daiana Anghel, Sonia Argint-Ionescu, Alina Puşcaş, Alexia Talavutis, Sabina Iosub, dar si Tania Budi.
foto: adevarul.ro





































