1. Te dai repede jos din pat Problema este că în acest moment cerei prea mult muşchilor spatelui care sunt deja rigizi după o noapte petrecută fără a schimba prea des poziţia corpului, susţine Robert Oexman, un specialist în problema somnului şi director al unui institut de cercetare. O mişcare prea rapidă poate duce la spasm muscular ce poate provoca dureri lombare sau alunecări şi chiar rupturi de disc vertebral. De asemenea, sângele este împins puternic către picioare, iar asta îţi poate produce o senzaţie de ameţeală şi te poate face să te împiedici. Acest efect, numit hipotensiune ortostatică, este mai des întâlnit la femei, susţine Alan Hilibrand, chirurg şi purtător de cuvânt al Academiei Americane a Chirurgilor Ortopezi. Recomandat este să te ghemuieşti cu genunchii la piept (câte unul pe rând, apoi amândoi), arată huffingtonpost.com. Aceasta te va ajuta nu numai să îţi dezmorţeşti muşchii, ci şi să îţi pui sângele în mişcare, astfel încât vei căpăta mai multă stabilitate atunci când te vei da jos din pat.

2. Ţine draperiile lăsate atunci când te pregăteşti să pleci la muncă

Draperiile te ajută să transformi camera într-un loc plăcut, în care să poţi adormi. Dar efectele benefice dispar odată cu trezirea din somn. Pentru a începe ziua cu o atitudine pozitivă şi a regla ceasul intern este nevoie de lumina soarelui. Lăsând razele dimineţii să pătrundă în casă poţi chiar să îţi controlaţi greutatea, după cum au descoperit cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Feinberg. Sfatul este să strângi complet draperiile imediat după ce cobori din pat.

3. Amână câteva clipe de desfătare până la prânz

Majoritatea femeilor muncesc din greu, iar apoi ele iau o  pauză la prânz care este mică, sau mai degrabă la ora 3 după-amiaza, când le părăsesc puterile. Ar trebui să te bucuri de o cafea cu lapte în drum spre locul de muncă, să îţi sacrifici câteva minute pentru a suna pe cineva sau să te laşi sărutată de soarele dimineţii.

4. Pui ceasul să sune prea devreme

Ţi-ai făcut nişte calcule: după ce opreşti deşteptătorul, mai aţipeşti 10 minute, apoi îţi ia 3 minute să cobori din pat şi să aranjezi cearşaful. Dar un somn întrerupt îţi va afecta organismul, fiindu-ţi mai greu să adormi seara. Este recomandat  să te trezeşti atunci când soneria se opreşte, nu peste 10 sau 20 de minute.

5. Începe dimineaţa cu exerciţii

Pentru a îţi ajuta organismul, ar trebui să mănânci în primele 30 de minute după trezire, dar acest lucru pare mai greu de realizat atunci când primul lucru la care te gândeşti sunt exerciţiile matinale. Dar a sări peste masa de dimineaţă este o problemă. După ce ai „postit” o noapte întreagă, organismul vostru are nevoie de carbohidraţi pentru a reface resursele epuizate de energie – mai ales dacă ai de gând să le epuizezi şi mai mult la gimnastică.

Sursa: mediafax.ro