Românii au început să dea mai multă atenţie raportului calitate-preţ în ceea ce priveşte hainele, piaţa produselor contrafăcute pierzând încet, încet teren în faţa brandurilor cunoscute, spune Cosmin Ulmean, directorul general al Takko Fashion România, care va deschide patru magazine noi până la sfârşitul anului.
„Se poate remarca o schimbare uşoară în bine când vine vorba de comportamentul românilor. Se vede că au început să acorde mai multă atenţie raportului calitate-preţ. Piaţa neagră încet, încet pierde teren, hainele contrafăcute nu îi mai atrag pe clienţi, aceştia orientându-se spre brandurile cunoscute”, a declarat Ulmean pentru mediafax.
Cosmin Ulmean susţine însă că piaţa românească rămâne în continuare delicată în privinţa costurilor. Potrivit unor declaraţii anterioare, suma medie pe care o alocă românii pentru acest segment este de doar 300 lei anual.
„Ţinând cont în permanenţă de nevoile clientului şi schimbările constante în comportamentul de cumpărare, avem grijă să updatăm imaginea de brand în mod constant. În viitor, poziţionarea de brand va fi construită şi mai puternic în jurul femeilor”, a arătat Ulmean.
În ceea ce priveşte planurile de extindere, reţeaua Takko, care cuprinde în prezent 60 de magazine, va inaugura patru unităţi noi până la sfârşitul anului, mizând pe oraşele mici şi mijlocii.
„Vrem să mai investim, pentru că acum acoperim doar 80% din teritoriul României. Suntem blocaţi pe piaţa de dezvoltare, pentru că în prezent sunt 5 proiecte de mall-uri în Bucureşti pentru următorii 3-5 ani şi câteva în Braşov, dar nimic în restul ţării. Vrem să ne dezvoltăm, dar întrebarea este unde. La cum se dezvoltă piaţa nu ne putem finaliza planurile de extindere mai devreme de 10 ani”, a mai precizat Ulmean.
„Sunt în continuare numeroase oportunităţi de dezvoltare în oraşele mici şi mijlocii, iar până la finalul anului vor fi deschise încă patru magazine Takko. (…) În acest an s-au efectuat şi trei relocări, este vorba de magazinele din Suceava, Buzău şi Vaslui, şi doar o închidere, în Constanţa”, a arătat Ulmean.
De la începutul anului, Takko a deschis magazine în Sfântu Gheorghe şi Petroşani, iar următoarea inaugurare este planificată pentru 4 septembrie în Bucureşti, în centrul comercial Vulcan Strip Mall.

Referitor la deschiderea de magazine în zonele centrale ale oraşelor, Ulmean a precizat că aceasta a fost pusă în planul strategic de extindere al companiei.
„Magazinele Takko sunt în general localizate la periferia oraşului, în malluri sau centre comerciale. Pentru că vrem să fim acolo unde sunt clienţii noştri, centrele comerciale urbane, în locaţiile centrale din zonele urbane, au fost adăugate în planul strategic de extindere. Locaţiile spre care tindem au în jur de 400-550 metri pătraţi”, a spus şeful Takko Fashion România.
Potrivit şefului Takko Fashion România, intenţia românilor de a cumpăra îmbrăcăminte şi încălţăminte este în scădere, deşi suma medie pe care o alocă pentru acest segment este de doar 300 lei anual. „Conform studiilor, intenţia de cumpărare a românilor este în scădere comparativ cu celelalte state din Europa Centrală şi de Est”, a spus Ulmean.
În declaraţii anterioare, reprezentanţii retailerului german au declarat că pe piaţa românească vor să ajungă la o reţea a 100 de magazine.
Brandul Takko este prezent pe piaţa din România din 2007, când a deschis primul magazin la Arad. În acest moment, Takko are magazine în Bucureşti, Sighetu Marmaţiei, Satu Mare, Oradea, Cluj, Reghin, Târgu Mureş, Odorheiu Secuiesc, Arad, Alba Iulia, Mediaş, Timişoara, Deva, Reşita, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Făgăraş, Braşov, Ploieşti, Câmpina, Giurgiu, Slobozia, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tecuci, Bacău, Vaslui, Piatra Neamţ, Roman, Iaşi, Suceava, Botoşani, Alexandria, Caransebeş, Medgidia, Sfântu Gheorghe şi Petroşani.
Cosmin Ulmean spune că în momentul de faţă Takko nu are în plan deschiderea unui magazin online.
Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Takko Fashion România a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de 125,25 milioane lei (28,3 milioane euro), în creştere cu 7,5% comparativ cu anul anterior, şi pierderi de 6 milioane lei (1,3 milioane euro), cu 38% mai mici faţă de 2012.
Takko Fashion este o companie de retail de îmbrăcăminte din Germania care de mai bine de 30 de ani se numără printre cei mai de succes retaileri de modă din Europa şi oferă colecții atractive, ținute moderne, magazine atrăgătoare, un raport foarte bun preț-calitate.
Takko Fashion deține peste 1800 de magazine în 17 țări din Europa. Peste 17.000 de angajați din vânzări, logistică și din sediul din apropierea frumosului oraș Münster se ocupă de satisfacția dorințelor clienților.
Obiectivul Takko Fashion este de a transforma compania într-unul dintre retailerii de value fashion de top din Europa.
Sursa: mediafax.ro








































