Există o mulțime de bărbați care preferă stilul lejer, nonconformist, sport. Îi vedem mai mereu purtând articole vestimentare din gama sport care îi ajută să arate impecabil, chiar și atunci când ies în oraș. De ce? Pentru că știu foarte bine să combine aceste articole cu stilul casual, obținuânt ținute sport-casual ideale pentru o mulțime de evenimente. Iar vara aceasta, foarte la modă sunt articolele retrosport. Dacă vreți și voi să știți cum le puteți asorta pentru a arăta bine, citiți ponturile noastre de mai jos.

Mai întâi de toate, tricoul polo cu guler deschis

Este un element retrosport foarte la modă în acest sezon și îl puteți purta în două moduri: cu shorts, iar lookul dumneavoastră va fi sport sau cu chinos pentru o ținută sport-casual. Nu vă faceți griji în ceea ce privește asortarea culorilor, pentru că acest lucru este foarte ușor de realizat. Noi preferem varianta chinos colorați, tricou polo, simplu, alb. Chinos indigo sau bleumarin și tricou polo alb sunt o alegere înțeleaptă, mai ales că albul are tendința de a nu atrage căldura. Iar în picioare optați pentru espadrile sau loaferi. Iar dacă vreți, o soluție bună sunt și sandalele gladiator.

tricoul polo cu guler deschis

Jacheta colorată sport

Se poartă cu pantaloni din denim, dacă vreți să rămâneți la un look casual. O puteți purta peste un tricou simplu, când afară este răcoare. Dacă vreți să rămâneți adeptul stilului sport, alegeți teniși sau adidași, iar dacă nu, mizați pe pantofi negri. Vă puteți lăsa șosetele la vedere pentru un look cu adevărat sportretro, așa cum ați văzut în filme la acei „college boys”.

jacheta sport

Teniși albi cu talpa groasă

Sunt ideali vara aceasta pentru că sunt ușori și comozi. Se pot purta cu chinos, cu clasicii pantaloni albi sau cu shorts. În partea de sus, alegeți cămașă sau tricou.

tenisi albi