Asemeni zodiacului occidental, cel chinezesc are 12 zodii. Conform legendei, semnele zodiacale sunt reprezentate de castigatorii unei curse antice legendare. Primul care a terminat maratonul a fost sobolanul, iar cel din urma, porcul.

2022 este anul Tigrului. Energia acestei feline regale ne indeamna sa ne schimbam perspectiva. Nelinistea sufleteasca este un semn ca avem nevoie de schimbare. Pentru a fi mai relaxati, secretul este sa acceptam tot ceea ce vine spre noi cu eleganta si curiozitate

Legenda zodiacului chinezesc

Atat astrologia chineza, cat si cea europeana descrie caracterul indivizilor bazandu-se pe data nasterii. Ambele contin 12 zodii, dar diferenta este ca horoscopul western este conectat cu orbita pamantului in jurul soarelui, de unde vine si denumirea de “semnul soarelui”, iar cele 12 zodii corespund unor constelatii.

In schimb, horoscopul chinez este compus din zodii asociate anului lunar si totemelor animalice. Aceste animale reprezinta castigatorii unei curse antice, organizate de Imparatul de Jad, pentru a determina care vietate merita un loc in zodiac. Sobolanul intelept a fost primul care a ajuns la linia de final, fapt pentru care este prima dintre zodii. Ultimul care a terminat concursul a fost porcul, care s-a oprit pe parcurs ca sa manance si sa doarma.

Sobolanul
Castigatorul cursei ii reprezinta pe cei nascuti in anii 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020

Caracteristici

Rabdator si intelligent, sobolanul a fost capabil sa isi intreaca competitorii si sa castige primul loc in zodiac. Astfel, persoanele nascute in anul sobolanului poseda capacitate de supravietuire, dar trebuie sa se fereasca de cutitul ascutit al sarcasmului celor din jur

Boul
Aceasta este zodia celor nascuti in 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, 2021

Caracteristici

Cei nascuti in anul boului nu au castigat cursa, dar reusesc mereu sa termine ce au inceput. Acestia sunt persoane harnice, care pun obligatiile pe primul loc. Din  cauza faptului ca le pasa prea mult si duc prea multe pe umeri, risca sa sufere de ulcer la stomac si dureri de spate. Pentru a evita acest lucru, nativii zodiei trebuie uneori sa renunte la responsibilitati si sa abandoneze unele lucruri, pentru a se reincarca.

Tigrul
Felinele s-au nascut in anii 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010

Caracteristici 

Tigrii sunt ambitiosi si impulsivi, fapt pentru care reusesc sa faca impresie puternica. De asemenea, acestia stiu sa se impuna si sa creeze reguli. Natifii zodiei stiu ce isi doresc si sunt hotarati sa obtina acest lucru. Cu toate acestea, trebuie sa isi aminteasca un lucru: intre vanitate si increderea de sine exista o linie foarte subtire

Iepurasul
Persoanele nascute 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011, 2023 se vor regasi in descrierea de mai jos

Caracteristici 

Persoanele nascute in anul iepurasului au o abordare blanda asupra vietii. Inima lor iubitoare ii face sa fie parteneri loiali si prieteni diplomati. Cu toate acestea, iepurasii trebuie sa se protejeze de intentiile negative ale semenilor lor.

Dragonul
Persoanele nascute in 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012, 2024 sunt sub semnul dragonului

Caracteristici

Romantici nechibzuiti, dragonii sunt adeptii evadarii si aventurilor amoroase. Desi idealismul poate duce la sabotarea propriei vieti, acestia sunt de parere ca perfectiunea poate fi atinsa, si asteapta dupa colt. Temperamentali si desirati, dragonii sunt o companie amuzanta, dar uneori obositoare.

Sarpele
Serpii sunt nascuti in 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013, 2025
Caracteristici

Nativii nascuti in zodia serpilor iubesc produsele luxoase, insa acest lucru se contrazice cu lenevitatea naturala. Cu toate acestea, desi nu isi dau prea mult silinta, compenseaza cu aspectul placut.

Calul
Anii 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014, 2026 sunt reprezentativi pentru cai
Caracteristici 

Expresivi si magnetici, cailor le este usor sa isi faca prieteni, sa atraga parteneri de business si recenzii de cinci stele. De asemenea, ei au o inclinatie naturala catre sport si, datorita excelentei naturale sunt usor de invidat, dar greu de urat.

Capra
Aceasta este zodia ta, daca ai venit pe lume in anii 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015, 2027
Caracteristici

Nesiguri pe sine, indivizii nascuti sub semnul caprei au nevoie de validare si incurajari din partea celorlalti pentru a-si depasi limitele. Orientati catre familie, continuta traditiile, ritualurile si celebrarile. Acestia trebuie sa isi stapaneasca sensibilitatea, sa se hraneasca din punct de vedere creativ si sa se apare de pesimism.

Maimuta
Esti din zodia maimutei daca te-ai nascut in 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016, 2028 Caracteristici 

La fel ca animalul reprezentativ, nativii maimutei te iau prin surprindere cu inteligenta emotionala. Traiesc la extrem, si sunt capabili de bunatate, cruzime, devotament si antipatie. Se apuca repede de un proiect, dar la fel de repede il pot abandona. Mintile lor agile isi doresc provocari, iar inimile lor, durere.

Cocosul
Persoanele nascute 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017, 2029 fac parte din zodia cocosului

Caracteristici

Cocosii sunt clarvazatori si calculati. Acestia observa ce nu pot face altii, si ating teluri la care altii pot doar sa viseze. Talentele lor mai includ citirea mintili strainilor si planificarea razbunarii. De asemenea, acestia sunt aventurosi si energici,dar se incurca la capitolul sentimente, nerabdare si criticile fara dovezi

Cainele
Nativii din zodia cainelui s-au nascut in 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018, 2030

Caracteristici 

Se spune ca persoanele nascute sub semnul cainelui sunt mai sinceri si mai buni. Loialitatea si generozitatea pot reprezenta uneori un dezavantaj, motiv pentru care uneori trebuie sa invete sa puna piciorul in prag atunci cand trebuie.

Porcul

Ultimul ajuns la finalul cursei ii caracterizeaza pe cei nascuti in 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019, 2031

Caracteristici

In cursa legendara, porcul a fost mai preocupat de starea de bine, decat de castigurile personale. Astfel, acesta a facut o pauza de la cursa pentru a manca si a dormi. Nativii acestei zodii sunt constienti de faptul ca suferinta nu este necesara pentru a avea succes, iar calatoria este mai importanta decat destinatia.

Elementul reprezentativ al fiecarui an

Pe langa cele 12 semne zodiacale, astrologia chineza este bazata pe teoria celor cinci elemente, apartinand lui Wu Xing. Din acest punct de vedere, cele cinci elemente sunt egale, la fel ca Yin si Yang, si interconectate in lanturile creatiei si ale distrugerii, care se completeaza reciproc. Pentru a-ti afla elementul, observa ultima cifra al anului de nastere.

0 sau 1: elementul tau este metalul

2 sau 3: apa

4 sau 5: lemnul

6 sau 7: focul

8 sau 9: pamantul