Căzile freestanding au fost vreme de secole rezervate exclusiv conacelor, castelelor şi palatelor regale. Ulterior au fost redescoperite de hotelurile de lux şi puse în valoare. În prezent, o cadă de sine stătătoare instalată în propria baie este mult mai mult decât un simplu articol sanitar: un obiect decorativ de înaltă clasă. Iată câteva sfaturi pentru alegerea modelului potrivit casei tale.
Transformă baia în propriul spa
Nici un alt element nu devine protagonist al camerei cum o poate face cada freestanding. Dacă priveşti în istorie, vei observa că băile nobile nu erau fixate în pereţi laterali, ci tronau în mijlocul camerei. Aşadar, cada de sine stătătoare a fost prima. Doar că restrângerea spaţiului de locuit a dus la această soluţie de încastrare a căzii în pereţi. Faptul că nu depinzi de nici un perete pentru acest aranjament îţi oferă o mulţime de opţiuni de design. Instalaţiile sanitare pot fi adaptate la orice condiţii, aşadar alimentarea şi scurgerea nu trebuie să reprezinte o problemă. Elementul distinctiv este unul cât se poate de practic: pereţii căzii sunt vizibil mai înalţi decât modelele încorporate, pentru a te putea scufunda complet în apă, cu un grad minim de inundare a pardoselii. Odată instalată, experienţa unei băi lungi în cada freestanding devine o veritabilă sesiune de spa la tine acasă.
Suprafaţa este esenţială
Căzile de sine stătătoare nu sunt potrivite pentru orice tip de baie. Dimensiunile camerei îţi pot restrânge foarte mult această opţiune. Pentru a nu părea înghesuit, trebuie să ai liber cel puţin un metru în fiecare latură a căzii. În mod excepţional, numai una dintre laturi poate fi apropiată de perete la câţiva centimetri. Acest tip de amenajare este cel mai uşor de aplicat atunci când este prevăzută încă din faza de construcţie a casei. Dacă eşti adeptul amenajărilor moderne, poţi aplica o idee de mare succes din domeniul hotelier internaţional de renume: instalarea unei căzi de sine stătătoare chiar în dormitor.
Stilul
Modelele de cadă freestanding sunt în primul rând elemente de design interior. Aşadar, trebuie să se potrivească sau chiar să definească un anumit stil. În funcţie de arhitectura şi de modul de amenajare a camerei, cada se poate încadra în întreg sau poate fi elementul protagonist aparte. Prezenţa piedestalului care te ajută să intri şi să ieşi din cadă este opţională, dar de mare efect. Poţi adăuga chiar şi una sau două trepte din piatră naturală, tot cu scop practic. În locul piedestalului, suportul de prindere în podea poate fi înlocuit cu picioare în diferite forme şi finisaje, dintre care ghearele aurii de leu sunt o alegere excelentă.
Forma
Tot în legătură cu stilul de design este şi forma căzii. În variantă clasică, aceasta poate fi cuboidă cu o latură dreptunghiulară sau ovală. Există însă şi modele inovatoare, inspirate din arhitectură sau natură. Cada de sine stătătoare în formă de gondolă are două laturi mai înalte, pentru a permite relaxarea superioară în zona umerilor şi a picioarelor.
Funcţii disponibile
Pentru că vorbim de îmbunătăţirea experienţei de relaxare din camera de baie, cada freestanding nu are simplul rol de îmbăiere. În acest sens, hidromasajul este cea mai bună dintre opţiunile disponibile. Jeturile de aer şi apă cu înaltă presiune îţi pot relaxa muşchii şi ţesuturile moi ori de câte ori alegi să te afunzi în cadă. Bulele de aer încălzite reprezintă mixul ideal între jacuzzi şi saună pentru o experienţă de masaj mult mai blândă decât cele cu presiune înaltă.
Instalarea unei căzi freestanding în propria baie reprezintă un proiect 100% realizabil datorită adaptării acestor modele la spaţii mai mici. Suprafaţa camerei, tipul finisajelor şi experienţa pe care ţi-o doreşti sunt câteva criterii de care trebuie să ţii cont atunci când alegi o cadă de sine stătătoare pentru baia ta.