An de an pe covoarele roșii pășesc celebrități ce poartă fel de fel de ținute. Există covoare roșii și covoare roșii . Pe unele pot fi observate ținute la fel. Pe unele însă, pot fi observate celebrități care poartă ținute foarte originale. Astfel de celebrități au putut fi remarcate la Gala Lacma Art+Film, care a avut la Los Angeles. Laitmotivul acestei gale a fost originalitatea.

Joshua Johnson și Diane Kruger

Nu există persoană din rândul celebrităților care să fie mai originală ca Diane Kruger. La această gală nu a fost mai prejos. Ținuta sa în nuanțe de albastru a fost formată dintr-un top fără bretele cu trenă și o pereche de pantaloni ușor evazați din satin.

 Celebritati, Joshua Johnson și Diane Kruger

Dakota Johnson

 Dakota Johnson a optat pentru o rochie îndrăzneață din colecția Gucci primăvară-vară 2016, de culoare muștar, cu o fundă la gât pe care era aplicat un trandafir ca o broșă. A fost o rochie într-o culoare care a favorizat-o.

Celebritati-Dakota Johnson

Reese Witherspoon

Poate cea mai previzibilă dintre toate a fost Reese Witherspoon. Actrița a optat pentru o rochie simplă și discretă fără bretele,  de culoare neagră. I-a stat foarte bine, dar nu a fost o rochie cu un plus de noutate.

Celebritati-Reese Witherspoon

Rosie Huntington-Whiteley

Sexy ca în toate aparițiile sale, modelul Rosie Huntington-Whiteley a ales un model  cu decolteu adânc în  V Gucci Resort 2016. A fost o rochie de un roz prăfuit, cu volane multe.

Celebritati-Rosie Huntington-Whiteley

Naomi Campbell și Riccardo Tisci

Celebrul manechin Naomi Campbell și prietenul ei apropiat Riccardo Tisci au participat și ei la Gala Lacma Art + Film. Naomi Campbell a purtat o rochie simplă albă ce imita pielea de crocodil, prevăzută cu un corset în același ton.

Celebritati- Naomi Campbell, Riccardo Tisci

Chloë Sevigny

Chloë Sevigny poate fi descrisă ca diferită și inovatoare. Rochia aleasă pentru această ocazie a fost una surprinzătoare. Rochia din dantelă galbenă cu multiple detalii suprapuse a fost un model foarte original din colecția Gucci primăvară-vară 2016.

Celebritati- Naomi Campbell și Riccardo Tisci

Gwyneth Paltrow

Gwyneth Paltrow a fost poate una dintre cele mai bine îmbrăcate actrițe de la Gală. A atras cu siguranță toate privirile cu rochia mini, albastru petrol, cu volane lejere de la Gucci. Nuanța rochiei a avantajat-o mult.

Celebritati-Gwyneth Paltrow

Kim Kardashian

Kim Kardashian nu putea lipsi de la Gala  Lacma Art+Film. La această gală, vedeta și-a scos în evidență sarcina datorită unei ținute de dantelă neagră transparentă. Cum vi se pare ținuta? A fost oare prea sexy chiar și pentru ea?

Celebritati-Kim Kardashian

Salma Hayek

Actrița Salma Hayek a purtat o rochie roz cu decolteu în formă de inimă și cu bust încorsetat. Aceasta a reușit să își scoată în evidență senzualitatea datorită acestui model care a fost unul foarte potrivit pentru evenimentul la care a participat.

Celebritati-Salma Hayek

Amber Valletta

Modelul și actrița Amber Vallett și-a scos în evidență fizicul său spectaculos, cu această rochie neagră cu decolteu geometric.

Celebritati-Amber Valletta

Gia Coppola

Una dintre cele mai ireverențioase prezențe ale nopții a fost cu siguranță regizorul Gia Coppola, care a participat la Gala Lacma Art+Film îmbrăcată într-o rochie de culoare neagră, cu volane, foarte transparentă. A ales o rochie deloc potrivită pentru evenimentul la care a participat.

Celebritati-Gia Coppola