Multe nuanţe de machiaj arată minunat la raionul de cosmetice sau pe podiumuri, purtate de modele la prezentări de modă. Dar, indiferent de cât de mult îţi place culoarea pe care o vezi şi oricât de mult ar încerca vânzătoarea din magazin să te convingă că ar arăta perfect pe faţa ta, încearcă să analizezi cu atenţie dacă ţi se potriveşte sau nu. Ca să-ţi facem viaţa mai uşoară şi ca să petreci mai puţin timp în oglinda magazinului de cosmetice, îţi prezentăm mai jos câteva tipuri de fard de pleoape, de ruj, de gloss şi de pudră, ideale pentru tipul tău de piele. Vorbim, mai ales, de culori, dar şi de textură, de ce ar trebui să ai în trusa de cosmetice pentru ţinutele de zi, dar şi pentru cele de seară. Sfaturile vin de la experta în make-up Bobbi Brown, aşa cum au fost oferite pentru RedBookMag.com.

Dacă Bobbi Brown s-ar putea strecura în casa ta, ca să îţi organizeze trusa de machiaj, cam aşa ar proceda: „Pentru zi, ai nevoie de două nuanţe: un machiaj mat, pal, pentru ochi, ca să lumineze privirea şi un ton mediu pe pleoapele tale, pentru definire. Apoi un blush- care să îţi facă obrajii să pară uşor ciupiţi. Încă o culoare frumoasă pentru buze, însă într-o nuanţă mai deschisă decât culoarea lor naturală”. Pentru seară, experimentează mai mult, spune experta. „Foloseşte o nuanţă metalică sau plină de culoare. Cele cremoase sunt ideale pentru un efect smokey eyes. Apoi adaugă puţin gloss mat pe buze”. Şi gata.

Pentru pielea deschisă, ai nevoie de: un blush roz, un fard de pleoape maro, metalizat, un ruj roz, un gloss roz, de asemenea, un creion maro, ciocolatiu şi un fard crem.

Pentru pielea medie: un fard de pleoape maro închis, ciocolatiu sau un fard de pleoape gri, metalizat, un ruj roşu închis, aproape vişiniu, un gloss roz pal, un blush de culoarea nectarului, o pudră de faţă, un fard de pleoape verde, pentru ocazii, un creion de ochi cu o textură cremoasă, gri închis.

Pentru pielea închisă: un creion de ochi negru, un fard de pleoape roz închis, un fard de pleoape auriu-crem, un fard de pleoape crem sau rozaliu, un blush roz pal, un ruj roşu portocaliu,un fard de pleoape cremos, turcoaz, un ruj maroniu, cu reflecţii roşii, un fard de pleoape ciocolatiu, un ruj roşu puternic, un fard de ploape maro sidefiu, un gloss roz sidefat, un fard de pleoape mov, un blush rozaliu.

foto: fundita.ro