În India încă nu se pot achiziţiona Google Glass, însă ei pot cumpăra pantofii inteligenţi care îţi spun unde eşti şi te mai şi ghidează. „Lachel” în indiană inseamna “du-ma acolo!”, iar pantofii sunt mai ceva ca cei ai lui Dorothy, eroina poveştii Vrajitorul din Oz.

Startup-ul indian Ducere Technologies va începe să comercializeze din septembrie pantofii cu bluetooth la un preţ de 100 de dolari perechea. Pantofii se sincroniează cu o aplicaţie de smartphone care utilizează Google maps şi vibrează avertizându-i pe purtători când şi în ce direcţie să meargă pentru a ajunge la destinaţia dorită, scrie Wall Street Journal, citat de yoda.

Pe scurt, tot ce trebuie să faci este să-i spui telefonului tău destinaţia dorită şi apoi îl pui simplu în buzunar pentru că vibraţiile transmise de pantofi piciorului drept sau stâng îţi vor spune exact încotro să te îndrepţi.

Bazele Ducere au fost puse în 2011 de doi tineri din India care au studiat şi au lucrat în SUA. Compania are azi 50 de angajaţi.

„Pantofii sunt o extensie naturală a corpului omenesc”, afirmă Krispian Lawrence, 30 de ani, co-fondator and director general executiv al companiei. „Poţi pleca de acasă fără ceas de exemplu, dar nu vei pleca niciodată fără pantofi.”

Ideea iniţială a Ducere a fost de a îi ajuta pe orbi. Dacă un baston poate să-i ajute pe cei aflaţi în această situaţie prin detectarea obstacolelor, nu le este de niciun folos când vine vorba de direcţie.

Odată cu conceperea produsului, Ducere a realizat că există un potenţial de creştere şi pe segmentul consumatorilor care nu suferă de acest handicap. Cei care fac jogging, care merg pe munte sau pur şi simplu turiştii în general pot să-şi aleagă destinaţia pe telefon fără a mai fi nevoiţi să se oprească şi să verifice traseul pentru că vibraţiile din pantofi le vor spun pe unde trebuie să meargă.

 Sursa: yoda.ro