Un nou trend ia avânt recent pe reţelele sociale, cea a pozelor în care femeile apar nemachiate. Această modă are o explicaţie ştiinţifică la care puţine persoane s-ar fi gândit. Un psiholog galez spune că, în realitate, bărbaţii consideră mai atrăgătoare femeile care au un aspect mai natural şi nu folosesc mult machiaj.

Acest trend a prins vedete din întreaga lume, dar şi femei obişnuit; ele s-au fotografit namechiate şi au publicat pozele pe reţelele de socializare, cu scopuri caritabile. Vedetele vor să atragă astfel atenţia asupra cancerului şi să adune fonduri destinate căutării unui tratament eficient pentru această boală teribilă.

Această campanie se bucură de succes şi pentru că oamenii au păreri greşite despre ce anume îi place sexului opus, iar femeile cred de obicei că, pentru a fi atrăgătoare, trebuie să aibă un machiaj foarte strident.

Aceasta este o premisă falsă, spune psihologul Alex Jones, de la Universitatea Bangor, care a făcut o cercetare despre folosirea cosmeticelor.

Psihologul Alex Jones a aflat că şi bărbaţii, dar şi femeile, consideră mai atrăgătoare o femeie cu aspect natural, nu una machiată strident.

Acest studiu demonstrează că oamenii au păreri greşite despre preferinţele sexului opus şi că este suficient să aplicăm doar puţin machiaj, cu 40% mai puţin decât de obicei, pentru a fi considerate frumoase.

Rezultatele acestei cercetări explică şi succesul neaşteptat al campaniei umanitare promovate prin selfie-uri fără machiaj în cadrul căreia s-au strâns deja peste 1 milion de lire sterline.

Concluziile studiului realizat de Jones au fost publicate în Quarterly Journal of Experimental Psychology.

O cercetare efectuată în anul 2012, a arătat că fotografiile realizate de la o distanţă foarte mică, adică în prim-plan, cum sunt şi selfie-urile, sunt considerate de regulă mai puţin atrăgătoare decât pozele care arată persoană la o distanţă mai mare.

Această afirmaţie este valabilă indiferent de cât de frumoasă este persoana care apare în fotografie.

Sursa: descopera.ro