Oferit soarelui, precum şi privirilor, decolteul este în prim plan în sezonul cald. Împreună cu gâtul, el necesită multă atenţie, pentru că au o piele foarte fină şi ma uscată decât a feţei. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să ai, chiar şi în sezonul cald, o piele proaspătă şi fermă, indiferent de vârsta ta.
- curăţă dimineaţa şi seara zona pieptului şi a gâtului cu un demachiant delicat; nu folosi săpun;
- exfolierea nu doar că ajută la eliminarea celuleor moarte, dar stimulează şi regenerarea pielii. De două ori pe săptămână, sub duş, fă mişcări circulare, pe gât şi decolteu, cu un amestec de ulei de măsline şi zahăr brun (poate fi şi sare grunjoasă sau zaş de cafea). Clăteşte apoi bine cu apă călduţă.
- pentru activarea circulaţiei sanguine şi stimularea producţiei de colagen (un component esenţial al pielii care o susţine), încheie duşul cu un jet de apă rece, aplicat pe decolteu şi pe gât. Mare atenţie – să nu dureze mult pentru că nu vrei să răceşti.
- aplică pe gât şi pe decolteu aceleaşi creme pe care le foloseşt pentru faţă; ele trebuie neapărat să conţină şi un fator de protecţie solară.
- dacă deja pielea ta este ridată şi şi-a pierdut din elasticitate, din fermintate, foloseşte creme antirid, dimineaţa şi seara.
- pentru tonifierea decolteului, este bine să realizezi de două-trei ori pe zi următorul exerciţiu: ţine o minge de tenis cu mâinile unite în dreptul plexului solar şi apas-o tare cu palmele, de câteva ori; antebraţele trebuie să fie perpendiculare pe bust.
- ca ori altă zonă a corpului, gâtul şi decolteul îşi menţin supleţea dacă sunt masate cu grijă. Există mai multe tehnici de masaj:
1. aşează palmele în jurul gătului, mişcându-le uşor spre spate
2. pornind de la baza decolteului, masează cu ambele palme pielea în sus, spre bărbie, folosind mişcări uşoare, circulare
3. pune mâinile orizontal, deasupra decolteului, loveşte şi presează cu vârful degetelor. Pentru masaj utilizează o cremă hidratantă sau ulei de măsline.
- Masca pentru pielea ridată: se amestecă două linguri de miere cu două linguri de brânză de vaci, se aplică pe gât şi pe decolteu, se lasă jumătate de oră, se îndepărtează cu apă călduţă. Această mască oferă elaticitate pielii şi diminuează ridurile.
- Comprese cu ceai de coada-calului: pe gât şi decolteu se aplică comprese înmuiate în infuzie de coada-calului (peste două linguri de plantă se toarnă o cană de apă clocotită şi se lasă la infuzat aproximativ 15 minute), se ţin 20 de minute. Hidratează şi redă tonusul pielii.
Foto: pinterest.com







































