Deși, în general, tinutele albe sunt considerate ca făcând parte din uniforma băieţilor de mingi de pe Wimbledon, pantalonii albi au devenit, în timp, o alegere populara de vara pentru barbatii in pas cu moda. Iar anul acestă se poartă ţinutele all-white, astfel încât pantalonii albi nu mai sunt văzuţi la fel de extravaganţi cum erau odată.

Ei bine, sunt potriviti pentru lunile mai calde ale anului , intrucat albul reflectă întregul spectru de lumina si, prin urmare, păstreaza răcoarea – pantaloni scurți de culoare albă, pantalonii de tip chinos și blugii reprezinta opțiuni extrem de versatile și atrăgătoare pentru cei care sunt în căutarea unui mod simplu dar elegant de a-si revitaliza garderoba. Și, în timp ce mulți oameni inca cred că purtarea unor pantaloni albi e potrivita doar pentru Rivieră sau în climat tropical, designerii averizeaza ca sunt o parte esențială a garderobei moderne masculinte, informeaza Fashionbeans.com,

PANTALONI ALBI 

Gândul de a purta pantaloni albi sau chinos poate fi ușor intimidant. Cu toate acestea, sunt de fapt o piesă clasică și versatila, testata de bărbații cei mai elegante de pe planetă, cum ar fi JFK și Paul Newman sau David Gandy și Tinie Tempah.

Ca întotdeauna, este imperativ să aveti grija la forma pantalonilor- poate chiar mai mult, cu pantalonii albi. Opteaza, cel mai bine, pentru cei care sunt tăiati subțire și îngusti la glezna. O pereche lejere de pantaloni nu va merge cu pantofii eleganti.

pantaloni albi 2
Ce asortezi la ei:
În timp ce bleumarin și gri sunt alegeri evidente, albul poate fi considerat neutru, ceea ce înseamnă ca acesti pantaloni vor scoate in evidenta perfect orice culoare indrazneata sau model pe care il ai în garderoba ta.

În acest sens, daca iti place sa iesi în evidență din mulțime ar trebui să încerci asocierea lor cu un tricou imprimat și incaltaminte colorata.

Alternativ, dacă preferi să păstreze lucrurile mai rafinate, un tricou nuanta cer albastru simplu sau o camasa Oxford , cu pantofi maro ar trebui sa asigure acest lucru.
Merg si cu tricouri polo pastel si espadrile.

pantaloni albi 1

În cele din urmă, este important să abordăm aspectul practic pe care il au pantalonii albi. Da, acesti pantaloni se pot murdari usor, dar cel mai simplu mod de a combate acest lucru este de a lua în considerare evenimentul la care ii porti. De exemplu, nu sunt, probabil, cea mai bună opțiune pentru o noapte in club, in care bei pana la epuizare, dar o nunta pe plaja? Ideal.

EŞTI MAI CURAJOS? Testează tinutele all white!

După cum am menţionat, în acest sezon, albul se întoarce sub reflectoare. O culoare  care este deja extrem de comună pentru majoritatea bărbaților, perfectă pentru un tricou Oxford sau o cămașă, a devenit esențială acum pentru bărbați, și ziua, și noaptea.

Cu toate astea, ținutele care includ doar haine albe nu sunt foarte frecvent alese și, de aceea, trendul alb-pe-alb, anunțat pentru anul acesta, o să creeze un  impact vizual de proporții. S-ar putea să crezi că nu ți se potrivește, dar o să-ți arătăm imediat că, dacă găsești ocazia potrivită ca să adopți o astfel de ținută și iei în considerare propria ta constituție fizică, e posibil să-ți schimbi părerea și să te bucuri că designerii au impus trendul alb pe alb în colecțiile Primăvară/Vară 2014.

Ținuta formată doar din piese albe poate fi destul de greu de purtat și e important să o alegi pentru ocazia potrivită. De exemplu, un costum alb este mai potrivit pentru un eveniment din timpul verii, mai degrabă casual decât formal, de tipul unei petreceri în grădină sau a unei nunți pe plajă.

Trebuie să fii conștient totodată că tonurile de alb și crem adaugă câteva kilograme vizuale siluetei. De aceea, sunt mai potrivite pentru bărbați mai slabi care vor să creeze impresia unor umeri puternici, dar nu la fel de potrivit dacă ai o constituție mai masivă și vrei să creezi impresia unei constituții mai puțin masive.

tinuta alba

Totodată, trebuie să îți amintim de principala problemă a unei astfel de ținute. Pe alb, petele și mizeria se văd mult mai bine decât pe alte culori și, în plus, o astfel de haină își pierde mai repede strălucirea după câteva spălări. Defilarea pe podium într-un costum alb o să fie mereu mai impresionant decât defilarea în același costum de stradă, cu pete de cafea pe jachetă și pantalonii acoperiți de praf.

Acestea fiind spuse, trendul alb pe alb poate să funcționeaze foarte bine atâta timp cât ai suficientă încredere în tine ca să-l adopți (și ceva mai multă îndemânare, încât să nu pătezi hainele de la prima purtare.)

Nu trebuie să treci direct la ținuta complet albă însă. Poți să începi cu pași mărunți, adăugând în garderoba ta o pereche versatilă de blugi albi, pe care să-i asortezi cu un tricou polo alb pentru zilele călduroase de vară. Adaugă și culoare, dacă dorești, prin accesorii, sau printr-o curea într-o nuanță diferită.

foto: fashionbeans.com