România se află pe locul patru în Europa după preţul pantofilor creaţi, fiind precedată de nume mari în industria de încălţăminte, cum este cazul Italiei, Portugaliei şi Franţei.

O pereche de pantofi realizaţi în Italia costă la ieşirea din ţara de provenienţă 45,8 dolari, faţă de circa 30 de dolari în Portugalia şi Franţa şi 23,4 dolari în România. Odată ajunşi pe rafturi, pantofii vor avea preţuri mult mai mari.

România se află în topul celor mai cunoscuţi producători de pantofi din Europa şi din lume, pe piaţa românească fiind realizate multe dintre încălţările celor mai cunoscute branduri din lume. Spre exemplu, compania cu acţionariat italian Bihore din Oradea realizează în România anual 1,1 milioane de perechi de pantofi cu preţuri medii şi mari, iar 90% dintre aceştia iau drumul exportului. Astfel, pantofii realizaţi în judeţul Bihor ajung pe rafturile magazinelor Deichmann, Wortmann sau Humanic.

România ocupă poziţia a noua în topul celor mai mari exportatori de încălţăminte din Europa, cu o valoare de aproape 1,2 mld. dolari în 2012. Pantofii realizaţi în România sunt exportaţi în Occident, cea mai mare parte – circa 84% – ajungând în Italia, Austria, Germania, Slovacia şi Franţa, unele dintre cele mai puternice economii de pe bătrânul continent.

Deşi se realizează pantofi de o înaltă calitate în ţara noastră,  românii  preferă să se încalţe cu chinezării al căror preţ de import este de nici 15 de lei (4,5 dolari).

Piaţa românească vine în spatele unor state din Asia  precum China, Japonia sau Vietnam, cunoscute pentru forţa de muncă foarte ieftină şi preţurile pe măsură, dar înaintea altor ţări cunoscute în domeniu, cum este cazul Braziliei.

Foto: pinterest.com

Sursa: zf.ro