Artista a mers astfel la un cabinet stomatologic, unde i-a fost aplicat în câteva minute un tatuaj în formă de diamant chiar pe mijlocul caninului.
„Bineînțeles, este vorba de un moft, și nu de o necesitate. Mi-a plăcut această idee de când a apărut dar din diverse motive am ezitat să o aplic. Cunoscându-l pe domnul doctor Sorin Popescu, am avut prilejul să aflu că un astfel de tatuaj nu implică nici un fel de risc pentru dantură, cu condiția, bineînțeles, a unei îngrijiri orale atente. Mai mult de atât, sunt convinsă că și pe scenă efectul diamantului va fi… strălucitor. Îmi place să zâmbesc mult, mai ales atunci când cânt”, a arătat Miryam.

Artista a lansat de curând piesa „One love”, produsă în colaborare cu băieţii de la Fly Project. Pentru că se bucură de un succes uriaș pe internet și la radio, Miryam urmează să filmeze videoclipul piesei în câteva locații inedite din capitală.
Moda tatuajelor pe dantură a fost lansată de vedetele americane Rihanna şi Kanye West.
Acestă modă excentrică se refera la un desen aplicat pe o coroană ceramică ce urmează a fi montată pe dantura pacientului. Modelul tatuajului poate varia în limita posibilităţilor şi poate fi aplicat fie pe suprafaţa molarilor, fie pe dinţii din faţă.
Tatuajul dentar este realizat de catre tehnician în laborator, direct pe coroana ceramica. Dacă pacientul doreste înlăturarea desenului dupa cimentarea coroanei, medicul va poliza suprafaţa coroanei, nefiind necesară înlocuirea acesteia.
De asemenea, noţiunea de tatuaj dentar curpinde şi bijuteriile dentare. Miryam a ales un diamant pentru caninul drept. Partea bunîă a acestui tip de tatuaj dentar este dată de faptul că dinţii nu trebuie să fie pregatiţi în prealabil, iar bijuteriile se pot înlătura în întregime fără a lăsa urme vizibile pe smalţ.
Foto: iclara.ro





































