Sarah Jessica Parker a concretizat, în sfârșit, pasiunea personajului Carrie pentru pantofi și a pregătit o colecţie cu care debutează în lumea modei ca designer de pantofi şi de genţi, însă brandul pe care îl lanseaza nu este nicidecum unul de lux. Preţul unei perechi de pantofi porneşte de la 300 de dolari, în timp ce o geantă costă chiar şi 200 de dolari.
Sarah a declarat: „Banii se câştigă greu, aşa că am încercat, pe cât posibil, să creez ceva frumos, colorat şi de o calitate excelentă la un preţ rezonabil.”
Colecția intitulată SJP are un număr de 25 de modele diferite de pantofi, de la sandale plate și flip-flops la escarpeni cu toc stiletto sau sandale cu talpă ortopedică, și include și câteva modele de genți și un trench bej perfect cambrat, care servește ca baza perfectă pentru linia de accesorii colorate.

Bineînţeles, pantofii numiţi Carrie nu puteau să lipsească din colecţie. „Mereu am ştiut că pantofii pentru care am cea mai multă afinitate se vor numi Carrie”, spune Parker. Pantofii nu vor fi la fel de scumpi precum cei din garderoba de vis a lui Carrie Bradshaw (cea mai scumpă pereche ajunge la 500$ ), însă SArah Jessica Parker promite o calitate excepțională a calapodului, deoarece colecția a fost produsă integral în fabricile cu tradiție din Italia.
Mai găsim în colecţie şi pantofii Diana, care şi-au primit numele după Lady Diana şi care seamănă foarte mult cu pantofii Manolo pe care Carrie îi purta în serial.
Parker, în vârstă de 49 de ani, nu a creat singură colecția, ci a apelat la experiența lui George Malkemus, CEO Manolo Blahnik, care a îndrumat-o în această nouă aventură.
Fiecare pereche de pantofi din colecţia SJP are atașată o pamblică de rips, care a fost accesoriul definitoriu în copilăria actriței. „Surorile mele și cu mine aveam un sertar plin cu astfel de funde și chiar dacă nu ne permiteam alte accesorii, mama ne prindea mereu câte o pamblică în păr”.
Sarah Jessica Parker s-a făcut remarcată în special datorită serialului de mare succes Sex and the City, în care interpreta rolul lui Carrie Bradshaw. Pentru acest rol a câştigat două premii Emmy şi patru Globuri de Aur.
Foto: girlinthelens.com






































