Vrei să mergi la un date sau pur și simplu ieși cu prietenele tale? Look-ul tău trebuie să fie impecabil, așa că este bine să găsești tehnicile de machiaj potrivite pentru evenimentul la care participi. Ai ochii căprui și nu știi ce make-up să alegi?
Poți opta pentru tehnica unui machiaj de seară pentru ochi căprui, în cazul în care ai o întâlnire importantă care poate avea loc doar în a doua parte a zilei. Totodată, ai și opțiunea unui machiaj de zi pentru ochi căprui, în special pentru momentele în care ești la birou sau ai diverse întâlniri pe timp de zi.
Să începem cu tehnica machiajului de seară. Așadar, cu siguranță vei merge la un eveniment important, fie că este vorba de o cină, o ieșire cu prietenele sau un date. Prin urmare, make-up-ul trebuie să fie la înălțime, potrivit cu hainele pe care ai ales să le porți. Alocă-ți ceva timp pentru a decide cu ce te îmbraci și pentru machiajul pe care îl alegi. Folosește un primer bun pentru față care să ajute la crearea unei texturi netede. Apoi aplică un fond de ten cu acoperire medie și estompează-l bine. Seara este recomandat un machiaj mai îndrăzneț al ochilor, precum tehnica „cat eye” sau „ochi de pisică”. Pentru evenimentele de seară optează pentru o umbră mai îndrăzneață la nivelul ochilor, dându-le astfel o strălucire aparte. Aplică pudră și puțin glitter. Vei fi strălucitoare!
Când vine vorba despre evenimentele din timpul zilei, poți aplica principiul „less is more”. Cel mai probabil te vei duce la birou sau vei participa la o întâlnire de afaceri. Nu încerca un make-up strident, întrucât nu vrei să ieși în evidență! Alege tonuri naturale pentru ochi, în funcție de culorile care te avantajează. Dacă ai ochii căprui, optează pentru albastru sau verde. Important este să îi conferi feței un aspect natural, nu unul strident. Spre exemplu, tehnica „smokey eye” poate fi utilizată pentru un machiaj de zi atâta timp cât înlocuiești negrul intens cu o paletă de culori nude. Dacă vrei să pari mai grațioasă și să ieși în evidență, alege culoarea aurie pentru un plus de farmec.
Cel mai important aspect este să fii tu însăți! Fie că optezi pentru machiajul de seară sau cel de zi, încearcă să pari cât mai naturală. Nu aplica un machiaj prea strident fiindcă vei ieși prea mult în evidență, într-un mod nu neapărat dorit. Gândește-te bine la tehnica de make-up pe care vrei să o aplici, în funcție de planurile pe care le ai. Acordă-ți cât mai mult timp pentru a te pregăti. Totodată, fii atentă la vestimentația pe care o alegi deoarece trebuie să se potrivească cu machiajul. Naturalețea, farmecul și strălucirea sunt cele trei caracteristici importante ale unei femei pentru a se face remarcată. Cu siguranță îi vei cuceri pe cei din jurul tău dacă îți alegi cu grijă machiajul!








































